Maramureș: Carantina din localitatea Petrova, prelungită cu 14 zile

Covid-19
Covid-19
7 noiembrie 2020, 08:51

În zonă este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise.

De asemenea, au fost interzise următoarele activități: desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în jocurile de noroc; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică; organizarea de activități ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte.

Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței, cu următoarele excepții motivate de: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente, deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea sau însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

„Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

O altă măsură instituie obligația pentru firmele care desfășoară activități de comerț sau prestări de servicii în spații închise și sau deschise să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 21.00. Excepție de la această regulă fac farmaciile, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Tranzitarea localității Petrova de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia este permisă, fiind interzisă oprirea sau staționarea în această localitate.

Slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane.

Potrivit prefectului de Maramureș, populația va fi informată cu privire la prelungirea măsurii de carantinare zonală a localității Petrova, prin transmiterea unui mesaj Ro-Alert.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite