Marșul libertății și contramanifestație la Minsk. Putin l-a asigurat pe Lukașenko că Rusia e gata să ajute inclusiv militar. Răspunsul NATO după acuzațiile lui Lukașenko

Tensiune maximă în Belarus, unde zeci de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva puterii, la o săptămână de la realegerea președintelui. A avut loc probabil cea mai mare demonstrație de la venirea lui Alexandr Lukașenko la putere, în 1994. Acesta și-a chemat susținătorii la o contramanifestație și le-a spus că trebuie să apere independența țării. Vladimir Putin l-a asigurat că Rusia este gata să ajute inclusiv militar Belarus dacă va fi nevoie. NATO a respins acuzațiile că ar masa forțe la frontierele Belarusului.

16 August 2020, 22:22 |

"Marșul Libertății". Așa se numește cea mai mare manifestație a opoziției de la Minsk din ultimele decenii.

S-au acuzat fraude la scrutinul prezidențial și se cer noi alegeri libere.

Protestatarii s-au oprit înainte în fața televiziunii de stat, acuzată că nu a transmis imagini și informații despre manifestațiile împotriva puterii.

Președintele Lukașenko a refuzat organizarea unui nou scrutin și a acuzat NATO că ar desfășura tancuri și avioane în apropierea graniței de vest a țării. NATO a negat acest lucru. A precizat că prezența multinațională în estul Alianței este strict defensivă și că monitorizează situația din Belarus, inclusiv dreptul la proteste pașnice.

Președintele Lukașenko a participat la o contramanifestație, unde a ținut un discurs retoric în fața susținătorilor săi.

"V-am chemat aici pentru prima dată într-un sfert de secol nu ca să mă apărați, ci să apărați independența țării", a spus el.

Aleksandr Lukașenko a respins orice mediere externă propusă în special de Polonia și de țările baltice, pentru a ajunge la o înţelegere cu opoziția care contestă rezultatul alegerilor.

El a discutat din nou cu Vladimir Putin și a primit asigurări că Moscova este gata să sprijine Belarus, inclusiv militar dacă va fi necesar.

În apropierea frontierei cu Polonia și Lituania au fost anunțate peste noapte exerciții militare.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 15°C
IASI 6°C 12°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 5°C 10°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI