Marți, studenţii încep oficial cursurile. Structura anului universitar 2019-2020

29 septembrie 2019, 11:32

Potrivit calendarului pentru anul universitar 2019-2020, studenţii încep cursurile, oficial, pe 1 octombrie. Chiar dacă anul universitar începe pe data de 1 octombrie, unele facultăţi au ales să organizeze festivităţile de deschidere mai devreme.

Cei 30.000 de studenţi de la Politehnica Bucureşti au început cursurile săptămâna trecută, iar cei de la Academia de Studii Economice Bucureşti participă luni, 30 septembrie, la ora 12:00, la deschiderea anului.

Şi Universitatea Bucureşti îşi deschide porţile tot luni, pentru cei 34.000 de studenţi.

Peste 22.000 de studenţi (6.500 la anul I) vor urma cursurile de licenţă şi masterat la ASE.

Structura anului universitar 2019 – 2020

Studenţii vor avea, în perioada 21 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, vacanţa de iarnă, iar sesiunea de examene pentru semestrul I este programată să înceapă pe data de 19 ianuarie.

Semestrul II începe pe data de 17 februarie şi se va încheia pe 28 iunie 2020, cu sesiunea de vară de examene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite