MApN: Donație de materiale de protecție sanitară către Ministerul Apărării din Republica Moldova

Republica Moldova steag
Republica Moldova steag
6 ianuarie 2021, 11:19

Astfel, reprezentanţii MApN au predat, miercuri, omologilor din Republica Moldova, echipamente de protecţie sanitară (combinezoane, măşti tip FFP2, măşti chirurgicale şi viziere), precum şi alte bunuri de uz sanitar, arată un comunicat al MApN.

Această nouă tranșă de materiale donate vine în completarea demersului inițiat în luna aprilie 2020 și face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetățenilor din Republica Moldova reiterat de către Președintele României cu ocazia recentei vizite la Chișinău.

La sfârșitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naționale a contribuit cu personal medical și 10 izolete produse în România, ca parte a efortului inițiat de autoritățile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova în prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV2.

Ieri,  în Republica Moldova, s-au înregistrat alte 612 cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus, bilanțul cazurilor  de infectări ajungând la aproape 150 de mii de persoane.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă