MApN: Aeronava care îl duce pe medicul erou în Belgia a decolat de pe Aeroportul Otopeni

Medicul Cătălin Denciu
Medicul Cătălin Denciu
15 noiembrie 2020, 08:31

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti.

„Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică dimineață, la ora 7.30. Pacientul va fi preluat de medicii militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, conduita terapeutică şi de suport medical”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Pe parcursul nopții, medicul rănit a fost transferat cu o autospecială de la Piatra Neamț la Iași. De pe aeroportul ieșean, pacientul a fost luat de o aeronavă militară și dus la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a fost stabilizat.

10 morți și 7 răniți, este bilanțul incendiului declanșat aseară la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț.

La nivelul MAI s-a constituit o celulă de criză. Parchetul General a deschis dosar penal în cazul incendiului de la Piatra Neamț.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite