Manualele pentru clasa a V-a ajung luni pe băncile elevilor. Editurile care nu fac livrările vor fi sancţionate

18 noiembrie 2017, 20:44

 

Anunţul a fost făcut la Iaşi de ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Manualele de clasa a V-a ajung pe bănci cu o întârziere de mai bine de două luni din cauza procedurilor îngreunate de licitaţie şi a contestaţiilor.

În 17 noiembrie era termenul de livrare către inspectoratele școlare. Toate inspectoratele lucrează alături de colegii noștri directori, sâmbătă și duminică, în așa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câștigat licitațiile. După cum bine știți, nu la toate s-a depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual școlar. Luni, la ora 12,00, vom avea un eventual clar la nivel național, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancționate în conformitate cu contractul, 0,5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului” – Liviu Pop.

Întrebat dacă s-a răzgândit în privința manualului unic, ministrul Liviu Pop a replicat: „Nu m-am răzgândit și nu o să mă răzgândesc niciodată cu lucrurile bune pe care le-am pus în programul de guvernare„.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite