Manifestație de amploare la Roma, față de politica economică a guvernului Conte. Pentru prima oară, sindicaliștilor li s-au alăturat afaceriști și reprezentanți ai formațiunilor de stânga

9 februarie 2019, 21:48

Roma a fost blocată sâmbătă de marșul sindicaliștilor, cărora li s-au alăturat, pentru prima oară, afaceriști și reprezentanți ai formațiunilor de stânga.

Manifestanții susțin că guvernanții ar trebui să iasă din realitatea virtuală, altfel Italia ar putea intra foarte curând într-o criză economică de proporții.

Guvernanții le promit italienilor un boom economic – pe hârtie, pentru că realitatea este alta.

Oficial, Italia a intrat deja în recesiune. Mult controversatul buget pe anul acesta, aprobat dupa discuții aprinse cu Bruxelles-ul, nu prevede prea mulți bani pentru investiții, iar guvernul nu are nici o soluție pentru criza forței de muncă din peninsulă.

În ultima decadă, economia Italiei a scăzut continuu, iar rata șomajului a crescut până la 10%.

Din ce în ce mai mulți italieni au atins deja pragul sărăciei, iar rezervele bugetare sunt mici, așa că nu se pot face investiții fără a face noi împrumuturi.

Specialiștii se tem că Italia ar putea fi scânteia unei noi crize în zona euro, pentru că toate promisiunile coaliției de centru dreapta de la putere au fost făcute înainte ca recesiunea să fie declarată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite