Manifest de Floreşti. Locuitorii din comuna clujeană cer primăriei drumuri, școli și curățenie

17 februarie 2018, 16:17

La primele ore ale dimineții, Floreștiul este aproape blocat de mașini. Toată lumea vrea să ajungă în Cluj-Napoca să își ducă copiii la școală sau să ajungă la serviciu. Drumul durează mai bine de o oră, deși până în oraș nu sunt decât câțiva kilometri.

Și ca pieton e greu în Florești. Trotuarele sunt înguste sau lipsesc aproape cu desăvârșire.

În comuna unde trăiesc peste 30 de mii de oameni nu există nicio firmă care să se ocupe de curățenia de pe străzi. Iar canalizarea nu mai face față numărului mare de blocuri.

Locuitorii au adunat toate aceste probleme în Manifest de Florești, un document pe care îl vor depune la primărie.

Autoritățile locale au anunțat că au în plan o școală, o grădință și o creșă pentru anul acesta, precum și un parc pentru copii. Spun că se lucrează și la drumurile de acces.

Chiar dacă zona e sufocată și aglomerată, în Florești continuă să se construiască blocuri în ritm alert.

Legea urbanismului din 2001 le permite primarilor să dea autorizații de construcție fără ca străzile și utilitățile să fie puse la punct. Două ordonanțe de urgență care reglementau mai strict acordarea autorizațiilor au fost respinse în Parlament.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite