Manevre militare comune Rusia-Belarus, cel mai amplu exercițiu militar de după Războiul Rece. Ungaria nu vrea trupe NATO suplimentare
Se estimează că la aceste exerciții vor participa aproximativ 30 de mii de militari.
LIVIU IUREA, corespondent TVR: Nu se știe cu exactitate câte efective sunt angrenate în aceste manevre. Se știe însă, cel puțin așa declara purtătorul de cuvânt al Kremlinului, că Rusia își va retrage toate forțele armate din Belarus, după încheierea aplicațiilor.
Este cea mai mare desfășurare de trupe ale Moscovei pe teritoriul Belarusului de la finalul Războiului Rece și până în prezent.
JEN PESAK, purtător de cuvânt Casă Albă: Urmărind pregătirea acestor exerciţii, constatăm că este mai mult o acţiune de escaladare, şi nu de dezescaladare a conflictului.
MIRCEA GEOANĂ, secretar general adjunct NATO: Exerciţiul din Belarus care nu e departe de unde ne aflăm acum ne îngrijorează. Sunt manevre de amploare la care nu participă numai un număr mare de soldaţi ruşi, ci şi tehnologie performantă.
Pe fondul crizei de securitate, majoritatea statelor NATO de pe Flancul Estic primesc întăriri. Ungaria anunță însă că nu va accepta trupe suplimentare pe teritoriul său.
La Berlin are loc astăzi a doua rundă de negocieri în format Normandia. Ucraina, Rusia, Franța și Germania caută o soluție diplomatică la criza ucraineană. Kievul și Moscova nu reușesc să ajungă la o înțelegere privind acordurile de încetare a focului de la Minsk.
Și ministrul britanic de externe s-a întâlnit la Moscova cu omologul său rus, iar mesajul Londrei este clar: Rusia să aleagă calea diplomatică, altfel sancțiunile vor fi unitare și devastatoare.