Mandate de arestare pentru liderii catalani. Numeroși oameni au protestat la Barcelona și Bruxelles

4 noiembrie 2017, 20:53

Manifestanții, care purtau steaguri ale Cataloniei și ale Uniunii Europene, au protestat în fața sediului Comisiei.

„Trebuie să continuăm să demonstrăm. În Spania sunt arestaţi politicieni, iar reţinerile vor continua. Preşedintele Puigdemont ar fi fost în închisoare azi dacă era în Spania. Dar poporul are puterea, oamenii trebuie să iasă în stradă şi să demonstreze că nu sunt de acord cu aceste măsuri”.

„Întemniţarea consilierilor nu este numai inacceptabilă, este şi o îndepărtare de lege”.

Carles Puigdemont, care a anunțat că ar putea candida în alegerile din decembrie, a solicitat anchetarea prin videoconferință. Cererea a fost respinsă de justiția spaniolă.

REPORTER: Puteţi conduce campania electorală şi de aici, din Belgia?

CARLES PUIGDEMONT, PREȘEDINTELE DEMIS AL CATALONIEI: „Putem să ne desfăşurăm campania electorală de oriunde, inclusiv de la Bruxelles. Suntem într-o lume globalizată şi vrem că aceste alegeri să se desfăşoare în cele mai civilizate condiţii”.

Anuntul emiterii mandatului european de arestare a scos din nou lumea în stradă. Mii de oameni s-au adunat aseară la Barcelona pentru a cere eliberarea politicienilor. Carles Puigdemont a spus că se va întoarce în Spania doar dacă primește garanții că va avea parte de un proces corect. Autoritățile belgiene au primit mandatul de arestare, îl vor studia și vor formula un răspuns astăzi sau mâine.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite