Mandat de arestare pentru cetăţeanul român de origine palestiniană acuzat de propagandă teroristă

Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri cererea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a cetăţeanului român de naţionalitate palestiniană acuzat de implicare în promovarea unor mesaje radicale specifice organizaţiei teroriste Daesh şi instruire cu privire la folosirea unor dispozitive explosive, relatează Agerpres.

30 Martie 2018, 22:13 (actualizat 30 Martie 2018, 22:21) |
DIICOT / FOTO: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO, http://foto.agerpres.ro

Procurorii DIICOT - Structura Centrală şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism au efectuat, joi, o percheziţie la domiciliul suspectului, din județul Ilfov. Au găsit și au ridicat documente, materiale de propagandă, medii de stocare şi sisteme informatice.

Potrivit DIICOT, în urma verificărilor întreprinse a rezultat că suspectul prezenta indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de (auto)radicalizare pe linia ideologiei unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu.

Procurorii spun că suspectul a promovat sistematic în mediul online idei, concepţii şi atitudini specifice unor entităţi teroriste.

Suspectul a manifestat interes pentru acţiunile derulate de organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, a accesat constant materiale cu caracter jihadist, care promovau inclusiv modalităţi de a ajunge în Siria şi de a comite atentate teroriste.

Conform unui comunicat al IGPR, suspectul ar fi accesat site-uri şi forumuri cu caracter jihadist, ar fi postat şi distribuit materiale foto-video care fac apologia cauzei jihadiste, inclusiv materiale cu un conţinut extrem de violent. Ar fi elogiat atentatele comise de organizaţia teroristă Daesh şi discursurile unor imami radicali, care promovează sectarismul religios şi încurajează violenţa împotriva altor confesiuni religioase.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI