„Mână liberă” pentru ministrul Justiţiei. 3 săptămâni pentru un nou pachet de legi

24 martie 2017, 18:30

Ministrul are la dispoziţie 3 săptămâni pentru a veni cu pachetul de legi în domeniul justiţiei.

„Am încredere foarte mare în dl. ministru Toader şi aştept (…) tot ce înseamnă pachetul de proiecte de legi pe care trebuie să-l promovăm în perioada următoare. Vorbim despre un pachet de măsuri pe care trebuie să-l adoptăm astfel încât acea posibilă decizie pilot a CEDO care ne-ar duce într-o situaţie de a plăti aproximativ 80 milioane de euro pe an să fie evitată”, a subliniat premierul Sorin Grindeanu.

El a mai spus că pachetul de măsuri ar putea cuprinde şi iniţiative legislative care sunt în dezbatere parlamentară.

Nu avem orgolii. Dacă sunt lucruri care converg cu viziunea ministrului Justiţiei, sunt iniţiative binevenite„, a adăugat şeful executivului, citat de Agerpres.

Premierul a mai spus că aşteaptă totodată evaluarea ministrului Toader pe tema pachetului de măsuri privind corelarea deciziilor Curţii Constituţionale cu prevederile Codului Penal şi ale Codului de Procedură Penală.

„E un lucru pe care l-am cerut – să aibă un dialog cât mai larg cu toate forţele politice, cu instituţii şi ONG-uri, astfel încât aceste pachete de legi să fie dezbătute, iar atunci când sunt promovate, să fie discutate de toate aceste părţi din societate”, a menţionat premierul.

Toader ia în calcul chiar şi posibilitatea retragerii proiectului graţierii, dar nu fără o consultare prealabilă cu premierul.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite