„Mama, vino!” Strigătul copiilor lăsaţi acasă de părinţii care muncesc în străinătate. Campania „Familii fără Frontiere” la Chişinău

1 martie 2017, 13:21

Unul dintre avioanele colorate,  cu mesaje care îţi rup sufletul, a ajuns la Ana Mocanu. Acum opt ani a fost nevoită să lase totul în urmă şi să plece în Italia. Acasă, în lacrimi, au rămas trei copii. Cea mai mică avea doar 13 ani.

Un alt avion de hârtie a aterizat în mâinile Mariei Tătăroi, şi ea mamă care nu şi-a văzut cei doi copii ai săi crescând. Cei mai frumoși ani din viața copiilor i-a pierdut, în timp ce se afla la muncă, în Rusia.

Statisticile oficiale arată că peste 100 de mii de copii cresc fără părinţi doar peste Prut.

În România, e greu să faci o estimare. Un raport al organizaţiei „Salvaţi Copiii” vorbea anul trecut de peste 80 de mii de suflete care cresc fără alinarea părintească. O situaţie care îi condamnă la un viitor sumbru.

Statistica spune însă doar o parte din poveste. Neoficial, numărul copiilor care cresc fără părinţi e mult mai mare. Deşi legea îi obligă, foarte mulţi părinţi n-au declarat autorităţilor în grijă cui şi-au lăsat copiii. Unii au fost lăsaţi singuri acasă. Se cresc unii pe alţii. Mai mult, ajung să aiba grijă şi de bunicii lor, bătrâni şi bolnavi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite