Malta este prima ţară din Uniunea Europeană care a atins imunitatea colectivă. 70 la sută din populaţia adultă este vaccinată anti Covid

Malta
Malta
24 mai 2021, 22:56

Micul stat mediteranean a înregistrat, în medie, trei noi cazuri de COVID-19 zilnice în ultima săptămână, cu o rată a pozitivării testelor de numai 0,2%.

Măsura purtării obligatorii a măştii în spaţiile deschise urmează să fie ridicată începând cu 1 iulie pentru persoanele vaccinate, cu condiţia ca numărul infectărilor să rămână scăzut.

De asemenea, de la 1 iunie masca nu va mai fi obligatorie pe plaje.

Restricţiile privind funcţionarea sălilor de fitness şi a bazinelor de înot au fost ridicate începând de luni, iar restaurantele pot rămâne deschise până la miezul nopţii, faţă de ora 17:00 până în prezent.

Conform ultimelor date, 42% din populaţia adultă a Maltei a primit şi a doua doză de vaccin.

Vaccinarea este deschisă în această ţară pentru rezidenţii cu vârste de peste 16 ani.

Copiii în vârstă de cel puţin 12 ani vor fi vaccinaţi de îndată ce autorităţile sanitare europene vor aproba vaccinurile anti-COVID-19 şi pentru această categorie de vârstă.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite