Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023 la 3.000 de lei, aprobată de Guvern

bani pentru salarii
bani pentru salarii
8 decembrie 2022, 20:25

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, această modificare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă o creştere de 17,6%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creşterea pe net de 22,2%.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună.

„Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi”, precizează Ministerul Muncii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite