Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, alături de membri ai familiilor regale din întreaga lume

Majestatea Sa Margareta şi Alteţele Lor Regale, Principele Radu şi Principesa Elena, alături de soţul ei, Alexander Nixon, participă, luni, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

19 Septembrie 2022, 08:17 (actualizat 19 Septembrie 2022, 11:44) Știrile TVR |

La ora 11.00, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort iau parte la Funeraliile de Stat, la Abația Westminster.

După-amiază, Custodele Coroanei și Principele Radu vor răspunde invitației Regelui Charles al III-lea, la Castelul Windsor.

Iar de la ora 16.00, cuplul regal va lua parte la ceremonia religioasă de la Capela St George, se arată într-un comunicat al Familiei Regale a României.

Familia Regală a României a participat duminică seară la recepţia de stat, oferită de Regele Charles al III-lea şi de Regina Consoartă, la Palatul Buckingham.

Puţin după ora 22.00, ora Londrei, Majestatea Sa Margareta şi Alteţele Lor Regale, Principele Radu şi Principesa Elena, alături de soţul ei, Alexander Nixon, s-au recules la catafalcul Reginei Elisabeta.

România este reprezentată la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a și de președintele Klaus Iohannis.

Citiți și: Șefi de stat și capete încoronate, umăr lângă umăr, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Reguli de protocol inedite. Autobuzul, mijloc de transport pentru mai marii lumii. O excepție

Astăzi, Regina Elisabeta a II-a este condusă pe ultimul drum. Sute de lideri se află la Londra, orașul care devine pentru o zi capitala unei lumi întregi. TVR Info transmite, în ediții speciale succesive, ceremoniile.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 6°C
IASI 4°C 3°C
CLUJ 6°C 7°C
CONSTANTA 6°C 8°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI