Maia Sandu, discurs istoric în Parlamentul European: Noi facem parte din Europa, valorile UE sunt valorile noastre. Vă cer sprijin pentru Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut miercuri un discurs în plenul Parlamentului European, în care a condamnat războiul declanșat de Rusia în Ucraina și a cerut sprijin pentru începerea negocierilor de aderare a țării sale la UE, mai ales în contextul actual, extrem de tensionat. Europarlamentarii au aplaudat-o îndelung şi au felicitat-o pentru curajul de care dă dovadă în aceste momente.

18 Mai 2022, 10:40 (actualizat 18 Mai 2022, 20:16) Știrile TVR |

Maia Sandu a declarat în fața europarlamentarilor că Republica Moldova este angajată pe calea reformelor și, în ciuda tuturor provocărilor cu care se confruntă, e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere și să adere la Uniunea Europeană, subliniind că este deja parte a Europei prin valorile sale.

"Deși există toate aceste provocări, Moldova e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere. Noi facem parte din Europa. Valorile UE sunt valorile noastre. Respectul pentru viața umană și faptul că fiecare poate să-și urmeze visurile în libertate și demnitate - toate acestea sunt importante pentru noi și vă cer sprijin pentru Moldova, pentru cei care doresc să își păstreze democrația și libertatea. E un lucru important și pentru Europa, pentru a avea un partener stabil și care să contribuie la pace în vecinătatea estică", a declarat Maia Sandu, în aplauzele europarlamentarilor.

Președintele Republicii Moldova a arătat că drumul spre aderare nu va fi ușor, dar locul Moldovei este în UE: "Suntem conştienţi de faptul că trebuie luate decizii politice la nivelul UE. De asemenea, suntem conştienţi de faptul că aceste decizii nu sunt simple. Dar acordarea statutului de ţară candidată Republicii Moldova este decizia corectă. Locul nostru este în Uniunea Europeană."

Maia Sandu a reiterat faptul că Republica Moldova condamnă  războiul împotriva Ucrainei și sprijină suveranitatea și integritatea țării vecine. "Sprijinim suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, aşa cum am făcut întotdeauna. Crimeea este Ucraina. Donbas este Ucraina. Kiev este Ucraina. Şi vor fi întotdeauna", a spus președinta Moldovei.

Principalele declarații ale Maiei Sandu în Parlamentul European:

  • Vă  mulțumesc pentru sprijinul dvs constant pentru  Moldova
  • Sprijinul dvs a fost vital pentru a mentine Moldova pa calea spre democrație și pentru că ați sprijinit aspirațiile noastre
  • Despre războiul din Ucraina
  • După Războiul Rece, speram într-un nou început
  • Cu toții speram că nerespectarea granițelor naționale nu se va întâmpla din nou
  • Ne așteptam ca statele să fie tratate ca popoare cu propriile lor aspirații și că voința lor și vocea lor va fi respectată
  • Războiul Rusiei în Ucraina nimicește aceste speranțe si ne împinge cu un secol în trecut
  • Acest război a fost cauzat tocmai din motive geopolitice, pentru a da o nouă formă acestei regiuni, pentru a o diviza în sfere de influență, pentru a acapara teritorii
  • Rusia a atacat un stat vecin și a dezlănțuit o tragedie fără margini asupra poporului din Ucraina și asupra întregului continent european
  • Războiul Rusiei a fost făcut astfel încât Ucraina să se transforme într-o anexă geopolitică a unui vecin mult mai puternic
  • Cu toții am sperat și ne-am fi așteptat ca aceste vremuri să nu se mai întoarcă niciodată
  • Și totuși, s-au întors
  • Cu toții putem vedea aceste tragedii prin care trec femeile, bărbații, copiii și vârstnicii care și-au pierdut casele și i-au pierdut pe cei dragi
  • Cu toții am văzut aceste crime împotriva ucrainenilor, care nu au greșit în fața nimănui
  • Moldova simte această durere și această tragedie prin care trece Ucraina
  • În dimineața zilei de 24 februarie, Moldova s-a trezit într-o altă lume, întunecată
  • Ca mulți din țara mea, și eu am putut să aud bombele care cădeau pe Odesa, din biroul meu
  • Șocul, agonia, neîncrederea în fața acestui război, toate acestea au fost întâmpinate de cetățenii noștri cu bunătate, generozitate și compasiune
  • În câteva ore, autoritățile noastre au început să să primească zeci de mii de refugiați
  • În doar câteva săptămâni, populația noastră a crescut cu 4 la sută
  • Aproape jumătate de milion de ucraineni au trecut frontiera noastră
  • 90 de mii de oameni sunt încă la noi, găzduiți de cetățeni
  • Jumătate dintre aceștia sunt copii, ceea ce înseamnă 10 la sută din totalul copiilor din țara noastră
  • Suntem suprasolicitați, copleșiți, dar hotărâți să facem tot ce putem
  • Vom oferi in continuare ajutor umanitar si vom fi alături de poporul ucrainean
  • Condamnăm războiul Rusiei in Ucraina, sprijinim suveranitatea și independența Ucrainei
  • Donbas e Ucraina, Crimeea e Ucraina, Kiev e Ucraina
  • Acest război nu are nicio justificare și trebuie oprit rapid
  • Despre reformele din Republica Moldova  și situația economică
  • Ne aflăm pe calea spre reformarea justiției
  • În Moldova, suntem pe calea reformelor
  • Instanțele devin mai curate, procesele imparțiale
  • Am eliminat multe scheme de corupție
  • Vă cerem ajutor pentru a lupta împotriva corupției
  • Statele UE și comunitatea internațională ar trebui să facă mai multe în a respinge banii murdari, mai ales acei bani murdari care vin din democrații fragile
  • O provocare pentru noi e să creăm oportunități economice
  • În ultimele 9 luni am încercat să îmbunătățim comunitatea de afaceri
  • Vrem să îmbunătățim accesul la educație de calitate si servicii medicale
  • Am fost loviți puternic de crizele care s-au perindat
  • Creșterea prețurilor  la energie a dus la creștere istorică a inflației, 27 la sută
  • Măsurile pe care le luăm pentru securitate energetică vor da rezultate abia peste câțiva ani
  • Despre conflictul din Transnistria
  • Conflictul din Transnistria: vrem o soluție politică in care să se tină cont de integritatea si suveranitatea Republicii Moldova
  • Guvernul lucrează pentru a menține situația stabilă
  • Încercăm, să rezolvăm diplomatic acest conflict
  • Nu ne dorim nici război, nici destabilizare
  • Considerăm că nu există o amenințare iminentă a Moldovei
  • Moldova e o țară neutră prin Constituție
  • Ca să fim cu adevărat neutri am apelat să fie retrase trupele rusești de pe teritoriul nostru, prezența lor încalcă neutralitatea si independența noastră
  • Despre aspirațiile europene ale Republicii Moldova
  • Deși există toate aceste provocări,  Moldova e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere
  • Noi facem parte din Europa
  • Valorile UE sunt valorile noastre
  • Respectul pentru viața umană și faptul că fiecare poate să-și urmeze visurile în libertate și demnitate - toate acestea sunt importante pentru noi
  • Vă cer sprijin pentru Moldova, pentru cei care doresc să își păstreze democrația și libertatea
  • E un lucru important și pentru Europa, pentru a avea un partener stabil și care să contribuie la pace în vecinătatea estică
  • Ancora noastră e perspectiva de aderare a UE, statutul de țară candidată
  • Am semnat pe 3 martie aplicația pentru aderare
  • Am ales aderarea la UE, ca un drum spre libertate, prosperitate și pace
  • E un drum pentru care va fi nevoie de multă lume
  • Noi aparținem de UE, suntem o țară europeană, cu o limbă și o cultură europeană, cu sistem politic european
  • Cel puțin o treime dintre noi suntem deja europeni
  • Dorim să facem reforme, să întărim statul de drept și justiția
  • UE este principalul nostru partener de investiții
  • Vă mulțumesc pentru că ați recunoscut alegerea europeană pe care am făcut-o, lupta constantă pentru democrație
  • Cerem doar să trăim în pace
  • Vă cer să susțineți Moldova pe acest drum pentru a deveni parte a lumii libere
  • UE trebuie să arate din nou că este uniunea cea mai de succes
  • A creat cea mai lungă perioadă de pace din istoria Europei

Parlamentul European a votat la 5 mai rezoluţia prin care solicită acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE pentru Republica Moldova.

Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis săptămâna trecută reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului privind aderarea la Uniunea Europeană.

 

M-am bucurat să-l revăd, la Bruxelles, pe Charles Michel, preşedintele Consiliului European, care a vizitat recent ţara noastră în semn de solidaritate cu eforturile umanitare ale cetăţenilor şi autorităţilor Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina. Am vorbit despre evoluţia riscurilor de securitate din regiunea noastră, i-am mulţumit pentru sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru gestionarea fluxului de refugiaţi şi pentru depăşirea consecinţelor economice şi sociale nefaste ale războiului”, a notat Maia Sandu pe contul său de Facebook.

Citește și  Maia Sandu, în drum spre Bruxelles, la o întâlnire oficială, într-un avion low-cost

Potrivit preşedintelui, discuţiile cu preşedintele Consiliului European au vizat agenda de integrare europeană a Republicii Moldova. „Acordarea statutului de ţară candidată Moldovei va reprezenta un semnal de încurajare şi de sprijin pentru programul de reformare a ţării noastre după model european”, a mai notat şeful statului.

În după-amiaza zilei de miercuri Maia Sandu va ţine un discurs în plenul Parlamentului European. Ulterior, la ora 15:30, preşedintele Republicii Moldova şi şefa Legislativului Uniunii Europene, Roberta Metsola, vor susţine o conferinţă de presă comună, transmite Moldova 1.

Pe 19 mai, Maia Sandu se va afla la Paris, unde are preconizate întâlniri cu Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi cu diaspora.

În următoarele săptămâni, mă voi întâlni cu mai mulţi oficiali europeni, pentru a obţine sprijinul de care ţara noastră are nevoie pentru a avansa pe calea eurointegrării. Moldovenii merită un viitor prosper şi paşnic, în ţara lor, parte a familiei UE”, a specificat Maia Sandu.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI