Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate: CSM urmează să fie funcțional în 30 de zile; Curtea Anticorupție trebuie să fie funcțională în cel mult trei luni. Avem nevoie de o justiție independentă de corupție

20 martie 2023, 13:27

Avem nevoie de o justiție independentă de corupție. Este mesajul transmis de președinta Republicii Moldova la finalul ședinței Consiliului Suprem de Securitate, convocat pentru a debloca criza din justiția moldoveană. Maia Sandu a avut un mesaj și pentru judecătorii care au amânat la sfârşitul săptămânii trecute alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Aceștia au fost invitaţi să devină parte a soluţiei pentru accelerarea procesului de creare a CSM la Chișinău. În plus, concluziile Consiliului Suprem de Securitate sunt clare: CSM urmează să fie funcțional în 30 de zile.

ACTUALIZARE Președinta Maia Sandu a susținut un briefing de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Maia Sandu: Dacă nu xistă CSM, nu pot fi numiți, detașați, promovați judecători și nici nu se pot aplica măsuri disciplinare față de unii dintre ei. A fost invocată situația necesității examinării contestațiilor celor care nu au promovat evaluarea, dar trebuie să amintim că legea spune foarte clar, contestațiile trebuie examinate timp de 10 zile. Deci, termenul a expirat și această justificare este una neserioasă.  O parte dintre judecători au decis vineri să blocheze toate procesele din sistem și să pună piedici schimbărilor din justiție. Cei care nu-și pot justifica nici averile, nici abuzurile comise, nici protecția unor corupți au ținut lecții de moralitate cetățenilor. Constatăm că justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători care au lăsat criminalii în libertate, care au permis ca Laundromatul, Furtul miliardului să rămână nepedepsite sau au invalidat alegeri democratice. De fapt, unii dintre judecători refuză să participe tocmai la actul justiției. Acest lucru nu ne va împiedica să construim o justiție puternică și independentă. Independența judecătorilor nu înseamnă independența corupției. […] În acest context, Consiliul Suprem de Securitate a venit cu următoarele decizii și recomandări: CSM urmează să fie funcțional în timp de 30 de zile, nu mai puțin. Parlamentul va numi membrii non-judecători care au trecut evaluarea Comisiei de Pre-Vetting și din aceștia se va crea CSM.  […] Parlamentul va pregăti cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție în termeni restrânși și, ulterior, noul CSM va anunța concurs pentru selectarea judecătorilor pentru Curtea Anticorupție. Curtea Anticorupție trebuie să fie funcțională în cel mult trei luni.”

 

 

„Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Înțeleg că judecătorii au decis totuși să blocheze curățarea justiției și să pună în continuare piedici în calea restaurării dreptății în R. Moldova”, a spus președintele R. Moldova Maia Sandu.

Cele mai recente modificări ale Legii cu privire la CSM stipulează că noul CSM urmează să fie format din 12 membri: șase judecători de carieră, care reprezintă proporțional sistemul judecătoresc: patru – din cadrul judecătoriilor, unul – din cadrul curţilor de apel şi unul – din cadrul CSJ, precum și șase membri ai societății civile, votați de Parlament, după ce trec și ei prin evaluarea Comisiei Pre-Vetting.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite