Mai multe secții ale Spitalului din Sinaia au fost închise. 3 medici și 8 asistente au COVID-19

Spitalul Orășenesc Sinaia
Spitalul Orășenesc Sinaia
1 octombrie 2020, 15:20

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, trei medici și opt asistente de la Spitalul Orășenesc Sinaia au fost identificați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2.

Autoritățile au dispus suspendarea activității, pentru următoarele 14 zile, în Compartimentul Chirurgie Generală, Compartimentul ATI, Blocul Operator și Compartimentul Endoscopie.

Pacineții internați pe aceste secții au fost externați sau transferați la alte spitale. „Personalul infectat a intrat în izolare, a fost demarată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți și carantinarea acestora. Restul activităților spitalului se desfășoară în program și ritm normal”, se arată în comunicat.

În județ au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 65 de noi îmbolnăviri. Dintre cele 378 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, 255 sunt ocupate. La ATI, toate paturile destinate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite