Mai multe ONG-uri cer repararea ”proceselor viciate” de revocare a Avocatului Poporului

Avocatul Poporului
Avocatul Poporului
28 iunie 2021, 14:48

„Mai multe organizaţii ale societăţii civile critică recentele procese viciate de revocare şi/sau numire a Avocatului Poporului şi a directorilor interimari ai Televiziunii şi Radioului public. (…) Solicităm ferm majorităţii PNL-USR PLUS-UDMR să înceteze cu aceste practici, să repare procesele viciate de revocare şi/sau numire a conducătorilor instituţiilor de interes public şi să iniţieze de urgenţă măsuri legislative de amendare a regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului, astfel încât să nu mai fie posibile, pe viitor, acţiuni similare”, potrivit unui comunicat al ActiveWatch, citat de Agerpres.

Prin „manipularea agendei parlamentare”, majoritatea politică a reuşit să pună „sub control politic” trei instituţii de interes public: Avocatul Poporului, Televiziunea şi Radioul public. Între acestea, Avocatul Poporului beneficiază de protecţie constituţională sporită, ceea ce a condus inclusiv la sesizarea Comisiei de la Veneţia.

„La revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, majoritatea a convocat Birourile Permanente la ora 9,30, apoi Comisiile Juridice la ora 10,00 pentru o şedinţă la ora 11,00 fără să anunţe în timp util nici Avocatul Poporului, cu atât mai puţin opinia publică. În aceeaşi zi, la ora 13,00, ignorând protestele opoziţiei, majoritatea a adăugat subiectul pe ordinea de zi de plenurilor reunite şi a luat decizia de revocare. Prin manipularea agendei, majoritatea a evitat o dezbatere publică reală pe o temă de interes major. Hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului este subiectul unei sesizări de neconstituţionalitate depusă la Curtea Constituţională şi a unei solicitări de clarificări din partea Comisiei de la Veneţia”, precizează ActiveWatch.

Conform sursei citate, fără să aştepte clarificarea acestor aspecte, majoritatea a iniţiat deja procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului. „Şi această procedură este una făcută în pripă: există o singură nominalizare, din partea majorităţii; nu a existat un termen rezonabil pentru depunerea candidaturilor; audierea unicului candidat a fost una formală, lipsită de substanţă”, afirmă ActiveWatch.

În ceea ce priveşte conducerea Televiziunii şi Radioului publice, Active Watch spune că, dacă revocarea în sine s-a desfăşurat într-un timp rezonabil şi după o procedură, care, deşi criticabilă, este permisă de lege, numirea unor noi conducători ai acestor instituţii este marcată de „abuzuri şi încălcarea legii”.

„Iniţial, Parlamentul a numit conducători interimari, printr-o procedură nelegală, sancţionată, în unanimitate, de Curtea Constituţională. După publicarea deciziei CCR, majoritatea politică a înscenat o lipsă de cvorum a plenurilor reunite, prin plecarea parlamentarilor din sală. Astfel, partidele din majoritatea parlamentară au folosit în mod artificial o procedură din lege care permite numirea unor conducători interimari de către Birourile Permanente. Această cale nici măcar nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate, pentru că verificarea hotărârilor Birourilor Permanente nu intră în atribuţiile CCR”, se arată în comunicat.

Active Watch subliniază că aceste „manevre de manipulare a agendei parlamentare” sunt acţiuni vădite împotriva democraţiei şi statului de drept în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă