Mai multe imobile și școli din Capitală au rămas fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii RADET

22 ianuarie 2019, 11:44

Încă de ieri dimineață, 56 de imobile din Sectorul 2 al Capitalei au rămas fără căldură și apă caldă. RADET a promis că va remedia problemele cel târziu astăzi la prânz. Nu s-a întâmplat asta. Elevii care au ajuns dimineață la școală au avut surpriza să găsească frig în sălile de curs.

Printre acestea se numără două școli gimnaziale, 85 și 56, dar și două licee, Racoviță și Hasdeu. Pentru a nu îngheța de frig în sălile de clasă, Inspectoratul Școlar a luat decizia de a trimite elevii mai repede acasă.

Chiar dacă cei mici s-au bucurat că au scăpat de ore, programul părinților a fost dat peste cap.

Lipsa căldurii creează, periodic, probleme în școlile din Capitală.

Orele pierdute vor fi recuperate în perioada următoare după un calendar stabilit de fiecare școală. Este a doua avarie majoră în Sectorul 2 , în mai puțin de o săptămână.

Consilierii generali ai PNL vor ca în următoarea ședință de Consiliu să ceară schimbarea de urgență a celor doi administratori ai RADET. Deși le-am solicitat un punct de vedere, reprezentanții Regiei de termoficare nu ne-au trimis până la această oră niciun răspuns.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă