Mai multe categorii de personal din Sănătate, printre care și angajații din Urgențe, nu primesc vouchere de vacanță, potrivit unei modificări legislative

21 august 2022, 11:59

Proiectul de modificare a Legii Sănătății prevede eliminarea voucherelor de vacanţă pentru mai multe categorii de angajaţi ai sistemului sanitar. Cei care lucrează în Unităţile de Primiri Urgenţe, cabinete de medicină sportivă, medicină legală sau planning familial, cei care îngrijesc bolnavi cu TBC sau cu HIV/SIDA sau rezidenţii ar putea rămâne fără acest drept pe care îl aveau, dar de care nu beneficiau.

Iulian Pope, vicepreședintele Federației Sanitas: „Nu primeau pentru că Ministerul refuză să își îndeplinească obligația legală, sub diverse motive, ceea ce ne-a obligat să mergem în instanță. Ori Ministerul ne spune acum că legislația e neclară. Legislația a fost interpretată de către instanțele de judecată, de Curți de Apel sau instanțe de fond. Toată lumea a considerat că Ministerul era obligat să asigure acest drept.”

Sindicaliștii consideră că eliminarea acestor drepturi salariale este discriminatorie.

Iulian Cozianu, președinte Sanitas Iași: „Soluția este una românească, mai bine modificăm legea, îi scoatem din plata acestor drepturi. Nu au nimic diferit, pur și simplu cred că e o chestie de noroc. Au neșansa de a fi finanțați la capitolul drepturi de natură salarială de către Ministerul Sănătății, iar Ministerul Sănătății face un lucru pe care l-a făcut și în alți ani, respectiv, nu respectă legea, nu plătește aceste drepturi de natură salarială și împinge plata acestor drepturi către angajator.”

Iulian Pope, vicepreședintele Federației Sanitas: „Suntem ca la Radio Erevan. Noi am discutat în repetate rânduri astfel încât și lucrătorii din sistemul sanitar să beneficieze de acest drept, să se poată recupera în ceea ce înseamnă capacitatea de muncă, mai ales după trei ani de pandemie. Ministerul a înțeles să reglementeze în sensul în care să nu mai finanțeze acești bani.”

Am solicitat ministerului o reacție în ceea ce privește această modificare adusă Legii Sănătății, însă deocamdată Alexandru Raflia a anunat că nu comentează acuzațiile aduse de liderii Sanitas.

Reprezentanții SANITAS anunță că la sedința Comisiei de Dialog Social nu vor vota aceste modificări.

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Totul pleacă de la o modificare a Legii Sănătății care se află acum în dezbatere, a transmis Ilinca Nazarie, pentru TVR Info. Potrivit acestor modificări, atât angajații din Unitățile de Primiri Urgențe (UPU), cei care au contracte parțiale pentru gărzi în UPU, cei care lucrează în cabinete de planificare familială, de medicină sportivă sau în clinici TBC nu vor mai avea vouchere de vacanță.

Liderii Sanitas spun că, nici până acum, aceste categorii de personal nu au primit vouchere de vacanță. Și asta pentru că Ministerul Sănătății nu s-a lămurit cine ar trebui să plătească plata acestor drepturi.

IULIAN COZIANU, președinte SANITAS Iași: Soluția este una românească, mai bine modificăm legea, îi scoatem din plata acestor drepturi. Nu au nimic diferit, pur și simplu cred că e o chestie de noroc. Au neșansa de a fi finanțați la capitolul drepturi de natură salarială de către Ministerul Sănătății, iar Ministerul Sănătății face un lucru pe care l-a făcut și în alți ani, respectiv, nu respectă legea, nu plătește aceste drepturi de natură salarială și împinge plata acestor drepturi către angajator.

Sunt și dosare în instanță care s-au finalizat cu decizia că Ministerul trebuie să plătească aceste vouchere, însă nu au fost puse în executare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă