Săptămână de gheață în mai toată Europa. Continentul este în mare parte lovit de un val de aer polar din Siberia. Din Bulgaria până în nordul Regatului Unit, temperaturile au coborât mult sub zero, iar ninsoarea abundentă a dat peste cap viața de zi cu zi a europenilor. "Bestia de la Est", cum a fost numit acest val de aer rece, își va face simțită prezența până la sfârșitul săptămânii.
La Sofia situația continuă să fie complicată, a spus astăzi primarul capitalei bulgare. Pe alocuri, stratul de zăpadă depășește 40 de cm, iar temperaturile sunt sub limita de îngheț. De altfel, toată Bulgaria este sub cod galben. Cel mai afectate sunt zonele din nord-est, unde sunt blocate și aproape toate zonele de trecere a frontierei cu România.
Și în Balcani iarna este la putere. În Macedonia, stratul de zăpadă este de peste 1 metru, iar în Serbia condițiile meteo au fost la originea multor accidente care au implicat mașini și trenuri.
Iar valul de frig polar nu s-a oprit în estul continentului.
Piața Sfântul Petru de la Vatican a fost scena unei bătăi cu bulgări între seminariștii colegiilor american și britanic, entuziasmați de zăpadă. La Roma a nins pentru prima oară după 2012. Soldații au fost chemați să curețe străzile, iar trenurile au întârzieri în medie de peste 3 ore, asta în cazul fericit în care circulă.
La Napoli s-a înregistrat cea mai puternică ninsoare din ultimii 50 de ani.
Vremea friguroasă este în special periculoasă pentru persoanele fără adăpost.
Valul de frig din Belgia a determinat autoritățile să ia măsuri drastice. Acestea au decis arestarea administativă a persoanelor fără adăpost care au refuzat să fie transferate în centre de primire. Gestul este menit să protejeze viața persoanelor care trăiesc pe străzi, în condițiile în care temperaturile scad noaptea la minus 10 grade. Ordonanța de reținere rămâne în vigoare până pe data de 8 martie, când se estimează că temperaturile vor fi mai blânde.
Și în Marea Britanie cel puțin 4 persoane au murit în accidente de circulație. Anglia, Scoția și Țara Galilor sunt sub cod galben, sute de trenuri au fost anulate și cele mai multe școli sunt închise. Pe alocuri, se așteaptă un strat de zăpadă de până la 40 de cm.
Poreclit de meteorologi "bestia de la est" valul de frig din Siberia va continua toată săptămâna, iar în unele locuri din Europa va fi mai frig decât la Polul Nord.