MAI: Cinci ofiţeri şi trei agenţi, cercetaţi în legătură cu modul în care s-a intervenit în cazul de la Caracal

29 iulie 2019, 13:47

Totodată, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza şi dispune cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina agentului din cadrul IPJ Olt care a preluat apelul de la 112, informează MAI într-un comunicat conform Agerpres.

Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a dispus încetarea împuternicirii inspectorului şef al IPJ Olt, precum şi a celor doi adjuncţi ai acestuia şi schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei municipiului Caracal, precum şi a adjunctului acestuia.

„Pe parcursul verificărilor Corpului de control al ministrului, au rezultat mai multe deficienţe, inclusiv pe linia exercitării actului managerial la nivelul conducerii IPJ Olt, care denotă o lipsă de implicare din partea factorilor de conducere ai inspectoratului în coordonarea efectivelor din subordine„, precizează MAI.

Ministrul a aprobat propunerea conducerii Poliţiei Române de a împuternici ca şef al IPJ Olt pe comisarul-şef de poliţie Vasile Armaşu (director al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR).

„Totodată, Nicolae Moga a dispus noului inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt măsuri urgente pentru evaluarea eficienţei actului managerial de la toate subunităţile de poliţie din judeţul Olt, în urma căreia să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea unui serviciu poliţienesc de calitate”, se arată în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite