Mai atenți la hrană, mai atenți cu producătorii locali. Cum și-au schimbat românii obiceiurile alimentare în pandemie

23 august 2020, 21:41

Alina Frimu aste antreprenor și acum 2 ani a devenit primul producător român de mâncare gătită certificată ecologic.

Drumul a fost greu, iar perioada pandemiei a venit cu multe provocări pentru afacerea ei.

Românii au înțeles în aceste luni că pot sprijini economia locală și pot avea și o farfurie mai sănătoasă. Analizele din piață demonstrează acest lucru.

Potrivit datelor, peste 25% dintre consumatori au început să mănânce mai sănătos, iar 30% cumpără alimente pe care nu prea le cumpărau înainte.

Medicii vorbesc despre beneficiile pe care le aduce schimbarea comportamentului.

Dr. Simona Cârniciu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice: „Efectele sunt imediate în tot ceea ce înseamnă aport de vitamine, minerale și funcționalitatea sistemului imun, iar efectele pe termen lung sunt mult mai importante din faptul că această alimentație sănătoasă practic îmbunătățește calitatea organismului prin reducerea inflamației organismului. (…) Se pot controla mult mai bine bolile cronice„.

O strategie la nivel european privind hrana curată țintește ca, până în 2022, în fiecare stat membru să fie redusă la jumătate cantitatea de pesticide folosite în agricultură. Sunt avute în vedere și schimbări de legislație în domeniul alimentar, de la producție la consum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă