Magyar Nemzet, cel mai vechi cotidian din Ungaria și cel mai incomod pentru Viktor Orban, s-a închis

11 aprilie 2018, 21:41

Magyar Nemzet este deținut de un magnat pe vremuri prieten bun cu Viktor Orban, dar, odată căzut în dizgrație, a devenit unul dintre cei mai înverșunați oponenți ai premierului. Proprietarul a anunțat că nu mai poate finanța ziarul, și nici site-ul de știri pe care îl avea. Într o zi, vom reveni, au scris jurnaliștii de la Magyar Nemzet, în mesajul de rămas bun adresat cititorilor.

ZSOMBOR GYORGY, redactor-şef adjunct, Magyar Nemzet: „Dacă echipa la putere nu ar fi avut aşa un rezultat în alegeri, ar fi fost un semn că oamenii au înţeles ipocrizia guvernului şi faptul că le vinde un produs politic doar cu refugiaţi şi Soros”.

Imediat după zdrobitoarea victorie a lui Orban în alegerile de duminică, jurnaliștii au știut că vor pleca acasă. Opoziția afirmă că guvernul dă bani publici, prin reclame, presei care îl susține. În timp ce publicațiile sau posturile care îl critică sunt pur și simplu sufocate, pentru că nu primesc publicitate nici de la instituțiile de stat, nici de la marile companii private.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite