Măgurele, în topul simulatoarelor militare. Cererea la export este mai mare decât capacitatea de producție

18 iulie 2019, 09:57

Acesta nu este un elicopter militar în misiune. Ci unul dintre cele mai performate simulatoare pentru aviație. Este construit la Măgurele și a fost deja cumpărat de o armata străină.

Acest simulator de elicopter a costat câteva milioane de dolari și urmează să fie livrat, până la sfârșitul lunii, unei țări din Africa. Poate simula cele mai dificile condiții de zbor. De la temperaturi nefavorabile, furtuni, până la situații limită, cum ar fi o prăbușire.

Simulatoarele de antrenament sunt construite de o echipa de cercetători români, cu softuri și subansamble fabricate în țară.

Respectă standardele NATO, iar cererea la export este deja mai mare decât capacitatea de producție.

„Avem simulatoare vândute pe patru continente. Avem deja construite pentru armata română câteva astfel de simulatoare, care se află în uz de mulți ani”, spune Ciprian Bucur, coordonatorul echipei de programare.

Cea mai mare problema rămâne lipsa personalului.

Dincolo de salariile mai mari, un alt motiv pentru care mulți specialiști români pleacă în străinate este că în orașele specializate în cercetare găsesc condiții mai bune de trăi.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite