MagicHOME Fundeni, casa pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, a fost construită cu bani din donații

26 noiembrie 2019, 20:32

26 de părinţi şi copii pot locui în acelaşi timp în MagicHOME. Casa are 11 camere cu câte două sau trei paturi, spaţii de recreere, mai multe bucătării, un depozit şi o sală de consiliere.

Când nu exista MagicHOME, acum şase ani, nepoţelul acestei femei a fost diagnosticat cu cancer şi de atunci a stat mai mult prin spital decât acasă. De pe un scaun l-a vegheat. Şi tot acolo a dormit multe nopţi. Pe scaun a plâns, a sperat şi a îndurat.

Acum doi ani, ONG-ul MagiCAMP a promis că va construi o casă unde să locuiască părinţii copiilor bolnavi. 636 de oameni au stat timp de 23 de zile şi nopţi pe un scaun dintr-o galerie din centrul Capitalei ca să îi convingă pe români să doneze pentru MagicHOME.

Uneori, copiii ar putea pleca acasă în pauza dintre tratamente. Dar suportă cu greu drumul, iar cheltuielile sunt prea mari. Așa că rămân în spital.

Ideea MagicHOME a apărut în urmă cu mai mulţi ani.

Aproape 160 de mii de oameni au trimis, în ultimii 2 ani, unul sau mai multe SMS-uri în valoare de 2 euro. Au fost 1,7 milioane de mesaje.

MagicHOME îşi va deschide uşile pentru părinţi la 1 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite