Maggie Keenan, prima persoană din lume imunizată anti Covid-19: Le spun tuturor să meargă şi să se vaccineze

O femeie din Marea Britanie în vârstă de 91 de ani, devenită anul trecut prima persoană din lume vaccinată anti-COVID19 în afara studiilor clinice, i-a îndemnat pe oameni să meargă să-şi facă a doua doză de vaccin, relatează dpa.

22 Aprilie 2021, 16:15 (actualizat 22 Aprilie 2021, 17:34) Știrile TVR |
Prima persoană vaccinată din lume, Maggie Keenan / FOTO: @NHSEngland

 

Maggie Keenan, care a primit primul său vaccin Pfizer/BioNTech în decembrie anul trecut şi este în prezent vaccinată cu ambele doze, a vorbit cu directorul executiv al Serviciului Naţional de Sănătate din Anglia (NHS), Simon Stevens, şi cu personal medical printr-un apel pe Zoom.

În timpul conversaţiei, unde s-a revăzut cu asistenta care a vaccinat-o, Maggie Keenan a spus că se simte onorată să fie prima persoană din lume protejată împotriva COVID-19.

"Le spun tuturor să meargă şi să se vaccineze pentru că este într-adevăr este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. Sper ca toată lumea să se prezinte", a spus femeia.

"Nu simţi nicio durere (la vaccinare). Mă simt doar cu adevărat onorată că am făcut acest lucru, că am fost prima şi că am pus lucrurile în mişcare", a mai spus Maggie Keenan.

Simon Stevens a adăugat că serviciul de sănătate a raportat un număr record de pacienţi care s-au prezentat pentru a doua doză de AstraZeneca.

Declaraţia lui survine după ce cazuri rare de cheaguri de sânge au fost raportate la persoane care au primit serul de la AstraZeneca.

Comitetul ştiinţific care supraveghează campania de vaccinare anti-COVID din Regatul Unit a recomandat să se limiteze utilizarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 30 de ani, atunci când acest lucru este posibil, însă a precizat că nu există suficiente date care să arate că cheagurile de sânge au apărut ca urmare a vaccinării cu acest ser.

Peste 33 de milioane de persoane din Marea Britanie au primit prima lor doză de vaccin anti-COVID19, în timp ce peste 10,7 milioane au primit ambele doze.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 20°C
IASI 17°C 15°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 14°C 18°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI