MAE: Testul pentru COVID, obligatoriu și pentru cei care merg cu avionul în Grecia, din 28 iulie

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, sâmbătă, că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, de marți testul pentru COVID, făcut cu cel mult 72 de ore înainte, este obligatoriu și pentru cei care merg cu avionul în Grecia, din România sau Bulgaria.

25 Iulie 2020, 16:43 (actualizat 25 Iulie 2020, 16:46) |
Sigla MAE - Ministerul Afacerilor Externe

„MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica şi pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România şi Bulgaria”, se arată într-un comunicat al MAE.

Conform acestuia, testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR, precizează MAE.

„În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia. MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate”, se mai arată în comunicat.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 16°C
IASI 15°C 17°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 13°C 14°C
CRAIOVA 14°C 14°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI