MAE salută semnarea acordului Transgaz – Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări

Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe
24 mai 2022, 19:56

Acordul pune bazele colaborării între cele două părţi pentru dezvoltarea infrastructurii şi conectivităţii de gaze naturale din România, precizează MAE, într-un comunicat.

‘Ministerul Afacerilor Externe acordă o atenţie specială finanţării proiectelor din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), acestea contribuind la creşterea convergenţei economice şi a coeziunii între statele UE din regiunea circumscrisă Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Adriatice. Proiectele I3M propuse pentru finanţare şi dezvoltare sunt în domeniul transporturilor, energiei şi cel digital, cu accent pe creşterea interconectivităţii în regiune. Printre proiectele I3M prioritare pentru România se află Rail2Sea şi Via Carpathia, ce vizează modernizarea şi dezvoltarea coridoarelor feroviare şi rutiere din partea de nord a Europei spre sud, precum şi între Portul Gdansk şi Portul Constanţa. Acordul semnat marţi vizează dezvoltarea în comun a unor proiecte de gaze naturale pentru hidrogen, prin intermediul unor societăţi mixte de proiect, deţinute de Transgaz şi Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări. Valoarea totală a proiectelor este estimată la 626 milioane   euro’, precizează sursa citată.

Fondul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (3SIIF) este un fond comercial dedicat investiţiilor în infrastructura din Europa Centrală şi de Est.

Fondul va investi în infrastructura energetică, de transport şi digitală din cele 12 state membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală şi de Est care se învecinează cu Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră, unde cererea de investiţii comerciale pe termen lung în infrastructura naţională este printre cele mai mari din UE.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite