MAE rus susține că ucrainenii au atacat situl centralei de la Zaporojie. SUA nu au fost contactate privind negocierile de pace cu Ucraina

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a acuzat joi Kievul că a efectuat lovituri cu drone la situl centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, aflată din martie sub controlul forţelor ruse, transmite AFP. Ea a mai susţinut că nu au existat contacte cu Statele Unite în legătură cu negocierile de pace cu Ucraina, a consemnat Reuters.

21 Iulie 2022, 13:39 (actualizat 21 Iulie 2022, 14:17) Știrile TVR |
Atac la Zaporojie

Forţele ucrainene au efectuat luni un atac cu dronă "la câteva zeci de metri de structuri vitale pentru securitatea centralei de la Zaporojie, un rezervor de combustibil nuclear uzat şi rezervorul de răcire al unui reactor", a spus Maria Zaharova în conferinţa de presă săptămânală.

Zaharova nu a menţionat producerea de pagube care ar pune în pericol securitatea nucleară a sitului, dar a apreciat că "acest lucru confirmă voinţa autorităţilor ucrainene de a crea condiţiile unei catastrofe nucleare nu doar pe teritoriul lor, ci în întreaga Europă".

Potrivit purtătoarei de cuvânt a diplomaţiei ruse, Kievul a lovit din nou situl centralei miercuri.

Media ruse au publicat imagini cu presupuşi nori de fum în oraşul Enerhodar (Energodar), unde este situată centrala. AFP notează că aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente.

Maria Zaharova a precizat că Moscova a contactat secretariatul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice )AIEA) după cele două incidente.

Săptămâna trecută, operatorul ucrainean de energie nucleară Energoatom a acuzat la rândul său armata rusă că a instalat lansatoare de rachete la situl centralei de la Zaporojie, care este cea mai mare din Europa. Conform Energoatom, la faţa locului se află circa 500 de militari ruşi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a mai afirmat în aceeaşi conferinţă de presă că nu au existat contacte cu Statele Unite în legătură cu negocierile de pace cu Ucraina, a consemnat Reuters.

"Administraţia americană le interzice subalternilor de la Kiev chiar să se gândească la negocieri cu noi şi evident îi obligă să lupte până la ultimul ucrainean", a declarat presei Maria Zaharova.

Negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt îngheţate de la debutul lui aprilie, când tratativele de la Istanbul, mediate de Turcia, în vederea unui armistiţiu au eşuat.

La sfârşitul lui iunie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus luni şefilor de stat din ţările G7, într-un discurs prin videoconferinţă, că nu este momentul potrivit pentru negocieri cu Rusia, el considerând că Ucraina trebuie mai întâi să-şi consolideze poziţia pe plan militar înainte de a relua aceste negocieri. Miercuri, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că negocierile de pace cu Ucraina "nu au sens".

Pe 7 iulie, în timpul unei reuniuni televizate cu şefii grupurilor politice din camera inferioară a parlamentului, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia "nu a început încă lucrurile serioase" în Ucraina, provocându-i totodată pe occidentali să învingă Rusia "pe câmpul de luptă" din Ucraina, mai aminteşte Reuters.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI