MAE: Proiectul de raport MCV se clasifică pentru a respecta cerinţele Comisiei Europene

Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe
20 octombrie 2019, 16:00

‘Potrivit cutumei existente, în perioada imediat premergătoare adoptării şi publicării de către Comisia Europeană a raportului său privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană transmite părţii române, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, proiectul raportului, pentru transmiterea acestuia către Ministerul Justiţiei, în vederea formulării unor eventuale comentarii factuale pe marginea acestui proiect. Ulterior, răspunsul Ministerului Justiţiei trebuie comunicat Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, într-un termen foarte scurt, stabilit de Comisia Europeană’, a informat, duminică, MAE, într-un răspuns la solicitarea Agerpres.

Potrivit MAE, consultarea Ministerului Justiţiei este un gest de curtoazie din partea Comisiei Europene, prealabil publicării versiunii finale a raportului.

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, sâmbătă, declasificarea Raportului MCV pe anul 2019, pentru ca toţi membri săi să poată avea acces la document şi prelungirea cu o săptămână a termenului de formulare a observaţiilor.

‘Precizăm că este fără precedent şi inadmisibil pentru exercitarea prerogativelor constituţionale ale Consiliului ca Raportul MCV să poată fi consultat de către membri în regimul unui document clasificat şi într-o perioadă atât de scurtă, aspect ce conduce la imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către membrii care nu au acces la informaţii clasificate. Clasificarea Raportului MCV în regimul unui document secret, deşi acesta poate avea cel mult caracterului unui document nepublic, conduce către presupunerea rezonabilă că acest demers nu a fost efectuat cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de Legea nr. 182/2002 privind documentele clasificate’, a transmis CSM, printr-un comunicat de presă.

Potrivit CSM, vineri, la ora 20.16, a fost transmisă preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, de către Ministerul Justiţiei, prin intermediul corespondenţei electronice, solicitarea ca până sâmbătă, ora 12.00, un membru al Consiliului sau un reprezentat autorizat să participe la sediul ministerului la întâlnirea organizată în scopul dezbaterii Raportului MCV pentru anul 2019.

‘Consiliul Superior al Magistraturii solicită, în mod public, transmiterea prin intermediul Ministerului Justiţiei, în calitate de punct de contact în cadrul MCV, a solicitării de prelungire a termenului acordat la o săptămână şi declasificarea documentului pentru garantarea accesului la informaţie al tuturor membrilor Consiliului, în vederea formulării observaţiilor solicitate în acord cu principiile statuate prin Decizia de Instituire a MCV pentru România şi Bulgaria emisă în anul 2006’, se mai preciza în comunicat.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat marţi că Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare va fi prezentat public la începutul săptămânii viitoare.

‘Raportul MCV o să iasă la începutul săptămânii viitoare. Din informaţiile mele, probabil o să ni se transmită pe căile diplomatice spre sfârşitul săptămânii şi la începutul săptămânii viitoare o să fie făcut public. Fiecare instituţie ne asumăm în dreptul nostru ceea ce facem şi nu facem pentru bunul mers al justiţiei’, a declarat Birchall.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite