MAE precizează că a transmis Ucrainei consimțământul privind tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către navele cu cereale

Ministerul Afacerilor Externe - MAE
Ministerul Afacerilor Externe - MAE
13 iulie 2022, 17:11

Decizia autorităţilor române vine în contextul eforturilor ţării noastre de sprijinire a Ucrainei în vederea reducerii consecinţelor agresiunii premeditate, ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse asupra acestui stat, a menţionat MAE.

Conform ministerului, acordul părţii române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră „are o natură excepţională, fiind avută în vedere importanţa diversificării şi fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale”.

„Odată cu acordul părţii române a fost subliniată, de asemenea, menţinerea poziţiei de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigaţie a canalului Bâstroe, precum şi necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecţie a mediului”, a completat Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, partea română îşi menţine angajamentul de a continua să depună eforturi susţinute, în nume naţional şi în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor româneşti de la Dunăre şi Marea Neagră.

MAE a evidenţiat, totodată, apelul constant al României în ceea ce priveşte consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul internaţional „consistent” pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul de cereale ucrainene către ţări terţe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acţiunile Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite