MAE: Cetățenii români pot traversa Ungaria în continuare. Restricția de a intra în țară se aplică doar în cazul în care țara vecină este destinație finală

29 august 2020, 15:32

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a discutat sâmbătă, la telefon, cu omologul său ungar Péter Szijjártó, cerând clarificări legate de informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea epidemiei.

Potrivit MAE, Aurescu a cerut omologului său informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri.

Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.

„Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice”, transmite MAE.

MAE reamintește că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiții de tranzit pentru pasageri:

– durata tranzitului să nu depășească 24 de ore;

– persoanele nu prezintă simptome specifice infecției cu COVID-19;

– să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Ungaria a anunțat ieri că va interzice intrarea străinilor timp de o lună, din cauza riscului pandemic și a precizat că excepție de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar și călătoriile de afaceri.

Și Ucraina își închide frontierele, începând chiar de astăzi. Mai pot intra doar străinii care au rude de gradul întâi în țară, dețin un permis de muncă, ori au invitație din partea statului sau firmelor ucrainene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite