MAE: 99 de români, infectați cu COVID-19 în Austria

Un număr de 99 de români au fost diagnosticați cu COVID-19, în Linz, Austria, anunță, marți, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Niciuna dintre persoanele infectate nu a fost spitalizată, precizează sursa citată.

07 Iulie 2020, 17:47 (actualizat 07 Iulie 2020, 17:49) |
MAE: 99 de români, infectați cu COVID-19 în Austria

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Viena, s-a autosesizat în urma informațiilor apărute la data de 1 iunie a.c. în mass-media locală, referitoare la identificarea unui focar de COVID-19 în orașul Linz și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale de sănătate pentru obținerea de informații privind existența unor cetățeni români printre persoanele infectate. De asemenea, reprezentanții ambasadei au efectuat demersuri și pe lângă mediul asociativ românesc din zonă pentru informații suplimentare”, conform unui comunicat al MAE.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor susținute ale Ambasadei României la Viena, autoritățile austriece au informat că 99 cetățeni români au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu COVID-19. Niciuna dintre persoanele infectate nu a fost spitalizată și nici nu au fost primite solicitări de asistență consulară de către misiunea diplomatică.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 2465, 0043 1505 2381, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al ambasadei: 0043 699 117 26027.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 12°C
IASI 8°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 6°C 9°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 4°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI