Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

MAE, despre alegerile europarlamentare: Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetățeni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la alegerile de pe 26 mai, la secţiile din diaspora "au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni".

07 Iunie 2019, 11:25 (actualizat 07 Iunie 2019, 14:35) |
MAE acuză ”turism electoral”
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

"Au existat acţiuni coordonate de aducere la vot a unui număr mare de cetăţeni cu 5 - 6 autocare sau maşini (turism electoral), ceea ce ducea în mod automat la o presiune majoră asupra secţiilor de votare sau influenţau deciziile alegătorilor. În mare parte, aceste grupuri au rămas în zona secţiilor de votare şi după ce au votat şi au creat incidente, până la venirea forţelor de ordine, care au asigurat închiderea secţiei de votare", se arată într-un extras din raportul MAE obţinut de Agerpres.

În acest context, precizează ministerul, au fost chemaţi la consultări ambasadorii din ţările unde s-au înregistrat dificultăţi în cadrul celor două procese electorale simultane din 26 mai, pentru a fi identificate cauzele şi responsabilităţile fiecăruia, precum şi propunerile de modificare a sistemului de votare în secţiile din afara ţării.

În cadrul legislaţiei actuale, apreciază MAE, "chiar cu mărirea semnificativă a secţiilor de votare, s-a dovedit că Ministerul Afacerilor Externe şi-a epuizat resursele pentru asigurarea logisticii alegerilor din străinătate - locaţii, resurse umane şi resurse financiare".

"În aceste condiţii, avem în vedere propuneri pentru schimbarea legilor electorale care se referă la votul din străinătate. Este vorba de o propunere de vot anticipat prelungit (timp de 7 zile înainte de închiderea procesului electoral). Aceasta ar elimina orice formă de birocratizare care ar putea să îngreuneze procesul de votare în străinătate. Alte modalităţi, cum ar fi votul electronic sau prin corespondenţă, pot crea şi alte probleme întrucât este nevoie de înscrierea prealabilă a fiecărui cetăţean (cu indicarea adresei de domiciliu/reşedinţă) pentru a-şi putea exercita dreptul de vot", se precizează în documentul ministerului.

MAE apreciază că "şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale care decurg din prevederile legislative în contextul acestor scrutine, pentru organizarea şi desfăşurarea secţiilor de votare din străinătate".

Ministerul arată că a trimis, în paralel, "o nouă circulară tuturor ambasadelor, atrăgând atenţia că este necesar să se facă un efort deosebit pentru o activitate cât mai eficientă şi a solicitat şefilor misiunilor diplomatice şi consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfăşurare în cele mai bune condiţii a procesului de vot din 26 mai".

Totodată, MAE menţionează că, în contextul în care europarlamentarele s-au desfăşurat simultan cu referendumul pe Justiţie, timpul de votare a crescut la 7 minute.

"Derularea alegerilor pentru Parlamentul European în paralel cu referendumul a făcut ca de la 2 minute timpul de vot să crească la 7 minute, având în vedere că trebuiau completate două liste (scris de mână), înmânarea a 3 buletine (pentru cei care au votat şi la referendum) şi depunerea lor în trei urne diferite", explică reprezentanţii ministerului.

Un alt element care a îngreunat procesul de vot, se arată în raport, se referă la organizarea şi funcţionarea comisiilor din secţiile de votare.

"Din păcate, cu unele excepţii, partidele politice nu şi-au manifestat interesul de a desemna reprezentanţi în comisiile secţiilor de votare, renunţând cu 1-2 zile înainte să participe în comisiile secţiilor de votare", aminteşte MAE.

O altă cauză a îngreunării procesului, precizează ministerul, se referă la sistemul STS de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (dublu).

"Fiecare secţie a fost dotată cu 1-2 tablete (una pentru a fi utilizată în procesul de votare şi cealaltă de rezervă). Problema nu a constat atât în funcţionarea sistemului, cât în deficienţele antrenate de viteza redusă a Internetului în diferite ţări şi locaţii", afirmă MAE, în raport.

Potrivit sursei citate, un alt factor l-a constituit "implicarea unor grupuri de susţinători ai unor anumite formaţiuni politice, deşi prevederile legale nu permit activităţi electorale în ziua votării".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EUROPARLAMENTARE 2019
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 25°C 27°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 29°C 28°C
BRASOV 23°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Iulie 2019, 04:16
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-07-2019
Deschidere: 9087.58
Maxim: 9106.42
Mimim: 9043.76
Variatie: -0.42%
TLV
2.53
0.2%
FP
1.07
0.46%
SNG
32.45
1.83%
SNP
0.41
0.12%
SIF4
0.65
0.3%
SIF5
2.11
0.47%
SFG
18.90
0.26%
SIF3
0.28
1.39%
EL
11.20
1.32%
BRD
13.40
0.3%
ARHIVĂ ȘTIRI