Spaniolii se bucură din plin de relaxarea restricţiilor, chiar dacă ţara este în continuare împărțită în două: jumătate se află în faza 1 și cealaltă în faza 2. Cel mai mult le-a lipsit socializarea! Acum însă și-au luat din nou locurile la terase și s-au reîntâlnit cu prietenii și cu familia.
Cel mai mare mall din Sevilla s-a deschis în aplauzele cumpărătorilor fericiți că au trecut deja la faza a doua de relaxare a restricțiilor.
Accesul în cele peste 200 de magazine este limitat la 40% din capacitate, pentru se putea menține distanța de siguranță.
Și madrilenii s-au bucurat, în sfârșit, de relaxarea restricțiilor, chiar dacă, deocamdată, sunt în faza 1.
S-au redeschis parcurile și terasele, iar familiile și prietenii s-au reunit din nou, după mai bine de două luni de separare forțată.
Madridul a fost una dintre cele mai afectate zone ale epidemiei, cu peste 230 de mii de cazuri de coronavirus.
Isabel Diaz Ayuso, premierul Guvernului Regional Madrid: "Vrem să vedem cum evoluează lucrurile în următoarele două săptămâni, analizăm câteva măsuri pentru fazele 2 şi 3 - revenirea graduală la muncă şi redeschiderea centrelor comerciale cu doar 40% din capacitate".
Și transportul urban a revenit la viață. Metroul a circulat la 90% din capacitate.
Barcelona a rămas singurul oraș din Spania izolat, deși se află în faza 1. Locuitorii nu au voie deocamdată să circule în alte localități, dar s-au bucurat de terase și de ceva mai multă libertate.
"Valencia este singura comunitate din Spania care nu a cerut autorităților sanitare să treacă la următoarea etapă de relaxare, din motive de precauție, după ce s-a observat o creștere ușoară a numărului de cazuri de coronavirus", a transmis pentru Telejurnal Oana Dobrescu, corespondent TVR.