Mădălina, căprioara crescută în casă. ”Îi ca copilul meu, mă credeți? Îi curăț mere și îi tai cartofei”

Prietenie specială între un botoşănean şi un pui de căprioara. Omul a găsit micul animalul în pădure, l-a luat acasă și l-a îngrijit Luni de zile. Acum, bărbatul nu concepe viaţa fără căprioara sa.

09 Decembrie 2021, 13:05 (actualizat 09 Decembrie 2021, 14:31) |

Cu ochii în lacrimi, Sergiu Patz, din localitatea Stânceşti, spune că s-a atașat atât de mult de căprioară încât se teme să nu i-o ia cineva și să îi facă rău. Botoșăneanul i-a dat și un nume: Mădălina. Cu banii din pensie, bărbatul i-a asigurat mâncarea luni de zile.

Sergiu Patz: Am fost abonat la lapte în sat. 13 kg manca în toată săptămâna. Acum a ajuns că mănâncă de toate. Îi ca copilul meu, mă credeți? Îi curăț mere și îi tai cartofei. Și ziua sta în casa aici.

Bărbatul a îngrijit căprioară și când a fost bolnavă.

Sergiu Patz: I-am luat medicamente. Mergeam la farmacia veterinara. 4 milioane numai medicamente.

Omul a făcut totul ca la carte și a anunțat și autoritățile. El vrea să crească frumosul animal până ajunge la maturitate, apoi să-l dea unei grădini zoologice.

Conform legii, deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică constituie contravenţie. Cu toate acestea, autoritățile recunosc că eliberarea acestei căprioare în pădure nu este o soluție în momentul de față pentru că ea nu s-ar putea adapta la condițiile din libertate.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI