Macheta noului avion de luptă european a fost dezvelită la salonul aeronautic de la Bourget

17 iunie 2019, 18:11

Macheta realizată la scara 1:1 a fost dezvelită în prezența președintelui Emmanuel Macron și a miniștrilor apărării din Franța, Germania și Spania.

Noul aparat de luptă face parte dintr-un proiect numit sistemul de luptă aerian al viitorului. Reprezintă rezultatul colaborării dintre Franța, Germania și Spania, dar este deschis și altor state europene.

Sistemul va sta la baza întregii strategii care va asigura suveranitatea europeană în domeniul apărării.

Primul zbor al viitorului avion de luptă este prevăzut pentru 2026. Constructorii Airbus și Dassault vor face parte din acest proiect. Sumele invocate se ridică la ordinul sutelor de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite