Mașinile electrice sau hibrid revoluționează industria auto. Vârful de lance este acum gigantul Ford, care a anunțat nu mai puțin de 16 modele noi. Jumătate dintre ele vor fi lansate pe piață până la sfârșitul anului, restul până în 2022. Gama include diverse modele, de la micuțul Fiesta, la popularul Taurus. Un model pe care compania contează foarte mult este Transit, pe care Ford vrea să-l ofere în special pe piața britanică. Dar, managerii de la Ford atrag atenția că ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană ar avea efecta dramatice asupra industriei auto și a proiectului său. Febra trecerii la mașini mai prietenoase cu mediul influențează și sectorul autoturismelor mai vechi hibrid.
Ideea a pornit de la decizia municipalității din Londra de a adopta restricții dure pentru mașinile pe benzină sau motorină.
Un entuziast de autorurisme, Matthew Quitter, a dorit să-și pornească arhaicul Morris Minor din 1953. A întors cheia în contact, dar nu s-a auzit nimic, deși motorul funcționa. Explicația era simplă: Quitter și-a transformat mașină într-una electrică. Cu o baterie cu puterea de 13 kilowați la oră, noul Morris Minor poate merge 64 de kilometri.
Matthew Quitter, pasionat de autoturisme: "Asta este. Există un mic zgomot al anvelopelor şi sunetul unei maşini din 1953 amestecându-se în traficul din Londra".
Quitter a fondat o firmă, London Electric Car, și vrea să-și dezvolte afacerea.
Matthew Quitter, pasionat de autoturisme: "În Regatul Unit avem, cred, 37 de milioane de maşini. Cred că în lume sunt un miliard şi cred că nimeni nu se îndoieşte că ne îndreptăm spre o societate mult mai ecologică. Se pune întrebarea: ce se va întâmpla cu toate aceste vehicule? Chiar o să dezmembrăm 37 de milioane? Pentru mine nu este credibil".
Dar, transformarea mașinilor clasice în unele electrice nu este la îndemâna tuturor. Costul este prohibitiv: în jur de 26.000 de dolari, din cauza prețurilor mari ale componentelor. Procesul durează între 3 și 6 luni. Matthew Quitter spune că firma sa lucrează la dezvoltarea unor echipamente mai ieftine, astfel ca pasionații de autoturisme să-și poată transforma mașinile.