Mașina de pompieri donată de români a ajuns la Bahmut, cel mai fierbinte punct al frontului din Ucraina

23 ianuarie 2023, 17:14

Pompierii din Bahmut au rămas fără cuvinte, când au văzut că autospeciala cu numere de Ilfov ajunge la ei în garaj.

Românul nostru, Radu Hossu, văzuse pe Twitter că pompierii din orașul de pe linia forntului aveau mare nevoie de un astfel de vehicul în stare bună, după ce mașina lor veche fusese bombardată.

Asutospeciala dusă în Ucraina este din 2003, însă e foarte bună. A costat 26.000 de euro și a fost cumpărată de Radu Hossu cu banii donați de români pe Facebook.

Un șofer profesionist a condus mașina până la Konstantinivka, aproape de Bahmut. De acolo a trebuit să o ducă Radu Hossu, pentru că era foarte periculos.

Radu Hossu este voluntar și corespondent de război. Până acum a dus în Ucraina zeci de mașini și generatoare.

Orașul Bahmut este scena celor mai grele lupte din Ucraina. Este bombardat constant de artileria rușilor. În imaginile Al Jazeera se poate vedea cum obuzele rușilor lovesc clădirile civile.

Cu toate acestea, Bahmut rezită în mâinile ucrainenilor.

Rușii atacă cu furie orașul Bahmut, în încercarea lor de captura întreaga regiune Donbas, din estul Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite