Lungmetrajul „Imaculat”, trei premii la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia

„Imaculat”, triplu premiat la festivalul de la Veneția spune povestea unei adolescente care se internează la dezintoxicare.

Miza filmului nu e să suprindă o realitate socială, ci una psihologică. Vedem cum se desfăşoară, de fapt, procesul de maturizare al tinerei. Punctul de pornire a fost unul autobiografic.

Directorul de imagine şi coregizoul George Chiper a semnat imaginea şi pentru „Touch me not”, filmul Adinei Pitilie premiat la Berlin in 2018. Ceva din esterica epurată de acolo găsim şi în „Imaculat”. O lume aseptică, în culori neutre, în care realitatea obiectelor nu conteză.

Traseul maturizării eroinei e surpris gradat.

Daria are18 ani, provine dintr-o familie bună, şi ajunge dependentă de heroină ca să fie acceptată de băiatul de care se îndrăgostise. În clinica unde e internată găseşte un microunivers cu relaţii de putere bine stabilite. Capul acestei lumi e Spartac, un personaj pitores interpretat de Vasile Pavel, neuitatul Digudai din „Soldaţii”.

Poveste din Ferentari al Ivanei Mladenovic. Între Daria şi Spartac se creează o legatură de afecţiune şi abuz totodată.

Linia subţire dintre afecţiune şi abuz e surprinsă cel mai bine într-una dintre cele mai dure scene din film, cea în care Spartac o îndoapă cu ciocolată pe Daria.

Filmul aduce şi o explorarea a intitmităţii, există o nevoie de contact fizic în lumea închisă a clinicii de dezintoxicare. Auzim respiraţiile personajelor, foşnetul ţesăturilor atinse…

Treptat, în film, statutul Dariei în grupul toxicomanilor din clinică se schimbă. Iniţial apare a o figură pură, idealizată, îi impresionează pe ceilalţi cu fidelitatea faţă de prietenul ajuns la închisoare. Iar apoi decade. Când face o altă opţiune erotică, grupul o sancţionează.

„Imaculat” e o poveste cum nu s-a mai văzut în cinemau românesc, intens psihologică, sofisticată. A creat dezbatere la vizionarea din cadrul Festivalului de la Veneţia.