Lunga şi captivanta poveste a Curţii Domneşti de la Târgovişte începe un alt episod. Din 13 iulie, va fi rostită de restauratori

Povestea începe pe timpul lui Mircea cel Bătrân. Se spune că, în serile târzii de vară, domnul gândea, se sfătuia şi punea la cale ridicarea unui palat pentru fiul său, Mihai I, în locul ce avea să devină capitala Ţărilor Române. Dar timpul muşcă nesătul, dintotdeauna, din vieţile prea scurte ale oamenilor şi din toate cele pământeşti ale lor. Aşa se face că, din ceea ce ridica Mircea cel Bătrân, mai trăiesc astăzi doar beciurile din pietre de râu şi fundaţia bisericii paraclis. Voievodul Vlad Dracul adauga alte elemente palatului, zidindu-l mai mândru şi mai falnic.

13 Iulie 2020, 12:32 (actualizat 13 Iulie 2020, 12:36) |
Lunga şi captivanta poveste a Curţii Domneşti de la Târgovişte
Lunga şi captivanta poveste a  Curţii Domneşti de la Târgovişte
Lunga şi captivanta poveste a Curţii Domneşti de la Târgovişte

Dar galeria domnilor vrednici de laudă, generoşi cu grija pentru Palatul Domnesc de la Târgovişte, continua mulţi ani la rând. Petru Cercel, cu multa lui ştiinţă de carte şi preaumblat prin lume, dănţuind cu lejeritate printre artele timpului (arhitectura, frumos împletită cu ornamentica) dădea parcă o altă şlefuire şi cizelare locului. Călătorii străini, Franco Sivori şi Jacques Bongars, uluiţi de bunul gust şi de frumuseţea acestui palat scriau despre el, iar rândurile lor ne –au rămas până astăzi.

Şi Matei Basarab pecetluieşte cu duhul lui, locul, dar duşmanii istoriei, devenind aspri neguţători de frumuseţe, îl cumpără pe nimic şi-i convertesc lucrarea în cenuşă. Marele Brâncoveanu îmblânzeşte iarăşi totul, făcând palatul, trainic martor al timpului său. După el însă, prigoana îl năpăstuieşte, iar la mijlocul secolului al XVIII devenea o ruină, ca de-abia în anul 1961, să fie din nou animat.

(w460) Lunga ÅŸi

Multe poveşti sunt în istoria sa, pe care dacă le-am depăna, ar umple zeci de pagini. Dar trecând orgolios în prezent, un alt episod se deschide: restaurarea anilor 2020.

Am stat de vorbă cu Irina Cârstina, muzeograf, care ne-a povestit despre această nouă etapă din istoria Curţii Domneşti:

„Vorbim de o poveste lungă a unui  ansamblu (30.000 mp) compus din monumente diverse, trei biserici, una dintre ele recognoscibilă doar la nivelul fundaţiilor, Palatul Domnesc (cu toate intervenţiile survenite de-a lungul secolelor),  Turnul Chindiei, fortificaţiile, poarta de acces şi încăperile anexe, Casa Bălaşa, Casa Dionisie Lupu (actualul Muzeul al Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti).

Secolul XX a debutat cu prima restaurare a Curţii Domneşti si anume aceea realizată de Comisia Monumentelor Istorice, în perioada 1907 - 1910. Între cele două războaie mondiale, Virgil Drăghiceanu, sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, a condus lucrările de degajare parţială a ruinelor, dezvelind şi zidurile bisericii-paraclis. Tot în acea vreme au fost consolidate şi protejate zidurile palatului şi băii domneşti, operaţiuni repetate şi după cutremurul din 1940.

În privinţa Turnului Chindiei, acesta a fost construit, probabil, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, posibil în  timpul domniei lui Vlad Tepeş sau poate al tatălui său, Vlad Dracul, peste pridvorul bisericii-paraclis ridicată de Mircea cel Bătrân. Iniţial, turnul era alcatuit din două etaje, cu acces pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa domnească alaturată. Modificările suferite de această construcţie ne împiedică să stabilim cu exactitate forma sa originară, aspectul actual fiind datorat domnitorului Gheorghe Bibescu, care a ordonat restaurarea lui în 1847.

Lucrări importante de restaurare şi conservare a ruinelor au loc în anul 1961 şi sunt urmate de punerea în circuit turistic a ansamblului.  Abia în 2008-2010 au mai avut loc alte intervenţii de restaurare, prin fonduri europene (POR),  pe lângă eforturile permanente de conservare a ansamblului. Printre altele, în acest interval a fost recostruită, pe fundaţiile prezente, clădirea care azi adăposteşte Muzeul Tiparului, pomenit mai sus.

Recent, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a accesat  Programul Operaţional Regional 2014-2020, adică fonduri europene, pentru a  implementa proiectul „Impulsionarea dezvoltării judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a Țării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte”. Valoarea contractului este de peste 13,3 milioane de lei.  Contractul a fost atribuit şi, din data de 13 iulie 2020, va debuta proiectul.  A fost un drum lung, procedurile acestea tehnice sunt laborioase, dar iată că un pas semnificativ este pe cale să înceapă. De data acesta, patru monumente sunt vizate: ruinele bisericii paraclis, turnul Chindiei, biserica „Sf. Vineri”(Biserica Mică Domnească) şi Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” (Biserica Mare Domnească) din cadrul ansamblului, având ca obiectiv impulsionarea dezvoltării locale şi creşterea numărului de vizitatori, deşi numai în anul precedent, 2019,  aproape 125.000 i-au trecut pragul.

Evident că înseamnă enorm, dar chiar şi după acest proiect, Curtea Domnească tot va mai avea mare nevoie de intervenţii de restaurare dacă ne gândim la componenta artistică, la fresca Biserii Mari Domneşti, cea realizată în 1698, din porunca şi cu cheltuiala domnitorului Constantin Brâncoveanu. Axele acestea de finanţare au anumite limitări, permit numai anumite intervenţii, dar noi ne păstrăm optimismul şi Consiliul Judeţean depune proiecte pentru atragerea acestor fonduri fie de la Uniunea Europeană, fie din bugetul Ministerului Culturii sau din fonduri proprii. Rostirea poveştii Curţii Domneşti, la faţa locului, va fi posibilă, cu grija noastră, şi nepoţilor nepoţilor noştri”.

Irina Cârstina este licenţiată şi doctor în istorie cu o lucrare despre neamurile boiereşti din secolul al XVI lea, susţinută la Institutul Academiei Române, “Nicolae Iorga”, specialist în cadrul Ministerului Culturii pentru domenii numismatică şi orfevrărie medievală, semnatara cărţilor “Neamuri boiereşti şi patrimoniu funciar din Ţara Românească” şi “Ansamblul Monumental al Curţii Domneşti de la Potlogi”.

Autor: Lucia Toader

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 1°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 6°C 4°C
CONSTANTA 5°C 4°C
CRAIOVA 6°C 0°C
BRASOV 5°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI