Lumea virtuală, plină de pericole. Psihologii spun că relația dintre părinte și copil este salvatoare

25 august 2017, 18:42

Aproape 80 la sută dintre copiii cu vârste între şapte şi 18 ani accesează internetul aproape zilnic. Iar 90 la sută dintre ei folosesc cel puţin o reţea de socializare, arată un studiu recent al celor de la Salvaţi Copiii. Problema care se pune este: de ce ajung copiii să se confeseze de multe ori unei persoane străine cu care nici măcar nu s-a întâlnit în viaţa reală? Cheia, spun specialiştii, este la părinţi.

E important ca părintele să cunoască anturajul real şi virtual al copilului. Şi la cea mai mică suspiciune să anunţe autorităţile.

Controlul parental pe internet poate fi asigurat cu ajutorul softurilor speciale. Iar costurile sunt accesibile, spun specialiştii IT.

Organizaţia Salvaţi Copiii a realizat şi un site special, pentru tineri şi părinţi, care oferă informaţii legate de abuzul în mediul virtual. La adresa www.oradenet.ro pot fi semnalate situaţiile periculoase în care pot fi atraşi copiii şi adolescenţii şi care vor fi raportate mai departe poliţiei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite