Lumea liberă e alături de Ucraina. Un uriaș drapel ucrainean la Parlamentul European. Proteste anti-Rusia, la un an de la invazie

Un uriaș drapel ucrainean la Parlamentul European
Un uriaș drapel ucrainean la Parlamentul European
25 februarie 2023, 10:14

În toate colțurile lumii a fost marcată trecerea unui an care a schimbat istoria Europei pentru totdeauna. La Londra, premierul Rishi Sunak și soția, au ținut un moment de reculegere chiar în față reședinței șefului guvernului, Downing Street 10.

La Bruxelles, în fața Parlamentului European a fost desfășurat un uriaș steag ucrainean.

Funcționari europeni, comisari, simpli trecători și numeroși refugiați ucraineni au venit să se bucure împreună că, după un an, Ucraina rezistă. Dar nu e numai bucurie, ci și durere pentru viețile curmate de războiul lui Puțîn.

”În fiecare zi mor oameni în Ucraina şi trebuie să amintim lumii că e important să câştigăm. E important să fie trimise arme, cu cât le primim mai repede, cu atât câştigăm mai repede”, spune o ucraineancă.

Puteți conta pe Germania, a declarat președintele Frank Walter Steinmeier, la ceremoniile organizate la Berlin în semn de solidaritate cu Ucraina, la 1 an de când rușii au pornit războiul.

”În pofida unor controverse ş a unor dezbateri aprinse, uneori, sper că Germania va rămâne ceea ce este acum: cel mai mare susţînător militar al Ucrainei de pe continentul european. Aşadar, domnule ambasador, puteţi conta pe Germania”, declară Frank-Walter Steinemeier, preşedintele Germaniei.

Și tot la Berlin, în față sediului ambasadei Rusiei protestatarii au adus un tanc. Un T 72 distrus, simbolul prăbușirii regimului Vladimir Putin, spun demonstranții.

Și polonezii au organizat o demonstrație în fața unei clădiri din Varșovia, folosită de ambasada rusă. Protestatarii le-au strigat angajaților ambasadei să nu mai susțină regimul Puțîn și să nu mai servească statul terorist Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite