Lumea, în luptă cu Covid-19 | A treia zi în care numărul deceselor este în scădere în Italia | În Wuhan, oamenii se întorc treptat la viața de zi cu zi

2 aprilie 2020, 20:57

În condițiile în care testele de mare precizie lipsesc, mai multe spitale recurg la formula testare în mașină.

Premierul Boris Johnson, aflat în izolare, pentru că este infectat cu coronavirus, promite că personalul medical vă primi echipamentele de protecție de care are atâta nevoie, iar testarea populației se vă accelera.

În plus, se va mai face un tip de test, pentru a-i depista pe cei care au deja anticorpi.

În Italia, mai exact la Torino, a avut loc o premieră medicală. Unui tânăr adus la spital cu o formă destul de gravă de COVID, i s-a descoperit o tumoră canceroasă care îi bloca traheea și bronhiile. Daca nu făcea COVID, ar fi descoperit tumora mai tărziu. Poate prea tărziu. Medicii au decis să-l opereze, deși faptul că era infectat cu coronavirus prezenta un mare risc. Operația a decurs bine.

După 70 de zile de izolare, locuitorii din Wuhan, de unde a pornit pandemia, se întorc treptat la viață de zi cu zi. S-au deschis centrele comerciale, unele servicii de alimentație publică. Totuși, în unele zone, relaxarea restricțiilor înseamnă că au voie să iasă afara o dată la trei zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite