LUMEA AZI În Asia Pacific s-a format cel mai mare bloc comercial din lume. Este pentru prima oară când China și Japonia au ajuns la un acord bilateral privind reducerea taxelor

China și încă 14 state au semnat un acord care va reprezenta 30% din economia globală, 30% din populaţia globală şi 2,2 miliarde de consumatori. Proiectul transatlantic promovat de fostul președinte Barack Obama, dar din care Donald Trump a retras Statele Unite acum 3 ani, pare să fie o joacă de copil pe lângă această construcție, care va întări poziția Chinei de jucător comercial în regiune și în lume.

21 Noiembrie 2020, 17:12 (actualizat 21 Noiembrie 2020, 17:19) Știrile TVR |

Este pentru prima oară când China și Japonia au ajuns la un acord bilateral privind reducerea taxelor.

De altfel, una dintre promisiunile incluse în Parteneriatul Economic Cuprinzător Regional semnat la Hanoi, în Vietnam, se referă la eliminarea unor tarife în cadrul blocului - unele imediat, altele în decurs de 10 ani.

Deocamdată, nu există detalii cu privire la ce produse și ce țări ar beneficia de reducerea imediată a tarifelor.

Parteneriatul Economic Cuprinzător Regional - RCEP va elimina unele bariere comerciale asupra importurilor, pe parcursul a 20 de ani. Va include, de asemenea, prevederi cu privire la proprietatea intelectuală, telecomunicații, servicii financiare, comerț online și servicii profesionale.

Parteneriatul Economic Cuprinzător Regional reuneşte cele 10 state membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), China, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 25°C
IASI 30°C 24°C
CLUJ 24°C 23°C
CONSTANTA 24°C 22°C
CRAIOVA 27°C 22°C
BRASOV 22°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI