LUMEA AZI | Monitorizare revoluționară a creierului. O nouă tehnologie permite colectarea mai multor date de la pacienți

30 martie 2018, 20:11

Orice problemă a sistemului nervos central poate fi depistată în cele din urmă și cu ajutorul unei magnetoencefalografii. Pacientul trebuie să stea preț de câteva minute bune nemișcat, cu capul într-un scaner.

Întreaga aparatură cântărește cam o jumătate de tonă, pentru că senzorii săi trebuie să stea la temperaturi extrem de scăzute.

“Până acum, singura tehnologie care ne permitea să măsurăm aceste câmpuri magnetice foarte mici produse de creier era cea a superconductorilor, pe care trebuie să îi ţinem în heliu lichid, adică la minus 270 de grade. Cu alte cuvinte, punem senzorii într-un termos imens, iar pe acesta, la rândul lui, într-o altă structură. Senzorii au cam doi-trei centimetri şi cam asta este tehnologia pe care o avem” – Gareth Barnes, specialist în neuroimagistică.

Pacientul nu trebuie să se miște deloc, altfel examinarea este compromisă.

Din această cauză, explorarea activității cerebrale în timpul unor mișcări involuntare este aproape imposibilă.

“Ceea ce este foarte interesant la noua tehnologie este că, în loc ca pacientul să se urce într-un scaner, construim scanerul după craniul său, şi asta ne oferă două mari avantaje. Primul, senzorii sunt foarte aproape de scalp, deci sunt personalizați. Asta înseamnă că obţii mai multe date despre câmpul magnetic cerebral. Al doilea avantaj e că putem măsura activitatea cerebrală în timp ce pacientul se mişcă şi reacţionează la stimuli naturali”, explică profesorul Barnes.

Casca nu e prea arătoasă, dar cercetătorii spun că acesta este viitorul explorărilor imagistice ale creierului. Vor putea să-și dea seama în timp real cum funcționează creierul și, prin urmare, să determine reacțiile normale și anormale, iar în funcție de asta să stabilească diagnosticul.

Spre deosebire de un RMN ultraperformant, care oferă imaginea creierului dar fiecare imagine durează doar două secunde, noua tehnologie oferă informații de ordinul milisecundelor.

Asta le va permite specialiștilor nu numai să depisteze maladii ale sistemului nervos, dar și să înțeleagă mai bine cum se dezvoltă funcțiile cognitive la copii, cum își dezvoltă limbajul, de exemplu, sau cum apar amintirile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite