Lukaşenko exclude eventualitatea ca Belarus să devină parte a Federaţiei Ruse

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a exclus miercuri eventualitatea ca ţara sa să devină parte a Federaţiei Ruse, relatează dpa.

13 Aprilie 2022, 13:12 (actualizat 13 Aprilie 2022, 13:21) Știrile TVR |
Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin

"Nu suntem proşti în relaţia cu (preşedintele rus Vladimir) Putin încât să folosim vechile metode. Noi, spun eu, construim o asemenea unitate între două state independente încât oamenii vor învăţa de la noi", a declarat el miercuri în oraşul rus Vladivostok din Extremul Orient rus, potrivit agenţiei de ştiri belaruse de stat Belta.

Putin a fost acuzat în mod repetat că vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică, care s-a prăbuşit în urmă cu 30 de ani, intenţie pe care o neagă.

Mulţi oameni din cele două ţări, care construiesc deja o uniune, se tem de asemenea că Rusia ar putea anexa Belarus, care este complet dependent de Moscova din punct de vedere economic.

Lukaşenko se află în prezent într-o vizită în Extremul Orient rus, pe coasta Pacificului, la invitaţia lui Putin. Belarus este un susţinător important al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Spre deosebire de Lukaşenko, observatorii politici internaţionali consideră posibilitatea ca Belarus să fie anexat de Rusia destul de real. După alegerile prezidenţiale din 2020, în care Lukaşenko s-a declarat învingător, dar succesul său nu a fost recunoscut de Occident, Minskul a devenit tot mai dependent de Moscova.

Belarus este acum aproape complet izolat internaţional şi este dependent atât financiar, cât şi militar, de Rusia, notează dpa.

 

 

sursa agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI